Companiile aeriene din Lufthansa Group au operat rambursari în valoare de peste 3 miliarde de euro
În 2020, companiile aeriene ale Grupului Lufthansa au rambursat până acum peste 3 miliarde de euro unui total de peste 7 milioane de clienți (statistici prezentate la 30 septembrie 2020).
Și asta nu e tot. În prezent mai sunt solicitări de rambursare pentru 700.000 de tranzacții, totul în valoare de 350 de milioane de EURO.
Modificarea constantă a restricțiilor de călătorie și a deciziilor politice actuale obligă Lufthansa să facă modificări frecvente și ample ale programelor de zbor într-un termen scurt. Acest lucru duce la anulări inevitabile ale zborurilor. Cererile de rambursare asociate sunt procesate cât mai repede posibil, dar nu va ajunge pe zero.
Companiile Lufthansa Group lucrează continuu și intensiv pentru a accelera procesarea solicitărilor de rambursare. În acest scop, au inițiat multe măsuri diferite. De exemplu, capacitatea în centrele pentru clienți a fost triplată. Numeroși angajați din alte departamente au fost activați pentru a oferi asistență pasagerilor. În prezent, pot fi procesate aproximativ 1.700 de cereri pe oră.
De asemenea, clienții își pot programa flexibil planurile de călătorie. Toate bilete de avion Lufthansa, SWISS, Austrian Airlines și Brussels Airlines pot fi reprogramate ori de câte ori este necesar, fără taxă suplimentară. Acest lucru se aplică pentru toate rezervările noi făcute pe rutele pe distanțe scurte, medii și lungi.