blank

Compania Națională Aeroporturi București: licitații pentru lucrări de investiții de aproape 800 milioane lei!

0 521

CN Aeroporturi București anunță lansarea unor proceduri de achiziție publică pentru lucrări de infrastructură aeroportuară în valoare de aproape 800 milioane lei la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB).

Cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 773 milioane lei, urmează să fie investită în programul de sistematizare a suprafeței de mișcare a AIHCB în vederea creșterii capacității operaționale și asigurării conformării cu prevederile Regulamentului European 139/2014.

Astfel, urmează să fie reabilitate, în sensul creșterii capacității portante, majoritatea căilor de rulare precum și cele de degajare rapidă pentru a se asigura operarea fără restricții a aeronavelor de categorie 4E (cum ar fi Airbus A340 și A350 sau Boeing B777 și B787).

Totdată, vor fi extinse platformele 1 și 2 de parcare a aeronavelor și se va realiza o nouă cale de rulare paralelă la Pista 1, obținându-se astfel creșterea atât a numărului de poziții de parcare cât și a capacității de operare a aeroportului.

O altă procedură de licitație este organizată pentru extinderea către nord a Platformei 1. Lucrările de extindere au demarat în 2019 și, din cauza nerespectării repetate a clauzelor contractuale și depășirii cu mult a termenului de execuție de către antreprenor, CNAB a parcurs toate procedurile legale de reziliere a contractului, etapă încheiată în februarie a.c. Lucrările de remediere și ”rest de executat” se ridică la 10,4 milioane lei, durata lor fiind de maximum 12 săptămâni.

De asemenea, au fost scoase la licitație lucrările de proiectare și execuție pentru o copertină în zona de acces al pasagerilor pe fluxul de sosiri interne, între peronul de debarcare din autobuzele de platformă și clădirea terminalului. Această copertină va asigura confortul pentru pasageri, în special în condiții meteorologice nefavorabile. Lucrările sunt estimate la cca. 815 mii lei – proiectare și execuție – și urmează să dureze 6 luni.

Totodată, CNAB anunță că s-a finalizat înlocuirea lifturilor din aerogara Plecări (instalate în 1997), precum și a scărilor rulante din aerogara Sosiri (instalate în 2002). Tot în aerogara Sosiri urmează ca, în scurt timp, să fie înlocuite și lifturile panoramice.

Leave A Reply

Your email address will not be published.