blankblank

CNAB: trafic de pasageri în creştere şi profit de 78 milioane lei în anul 2013

0 564

Pe aeroporturile din Bucureşti, traficul aerian de pasageri a înregistrat o creştere de 5.4% în decembrie 2013, pentru a doua lună consecutiv aceasta depăşind cinci procente, ca urmare a eforturilor susţinute ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) de a a atrage noi companii aeriene şi de a mări numărul de rute operate de la Bucureşti.

Pe plan financiar, CNAB a înregistrat în anul 2013 venituri totale preliminate de 643.780.184 lei, cu 5% mai mari decât în anul 2012. Profitul brut preliminat al CNAB a ajuns în 2013 la valoarea de 78.003.701 lei, de peste trei ori mai mare decât cel bugetat. Cifra de afaceri realizată preliminată a CNAB a fost în 2013 de 613.010.561 lei, în creştere cu 10% faţă de 2012.

În anul 2013, cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu – au fost tranzitate de 7.649.503 de pasageri, numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) ridicându-se la 95.984. Faţă de anul 2012, numărul pasagerilor a înregistrat o creştere de 1,35%.

În anul 2013, 84% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) operează în prezent 34 de companii aeriene, care transportă pasageri către 71 de destinaţii. În anul 2013, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene: easyJet Air şi Air Serbia, iar din martie 2014, Ryanair va opera primele curse regulate pe Aeroportul Henri Coandă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.