Cluj – Bruxelles cu Transylvania International Airlines?
Un nou transportator aerian românesc întră pe piaţa. Transylvania International Airlines a depus, miercuri, singura ofertă la o licitaţie organizată de Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca pentru introducerea, în premieră, a unei curse aeriene spre Bruxelles, aceasta urmând să primească ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean Cluj. Informaţia a fost dată de directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo.
El a mai afirmat că, prin schema de ajutor, compania va trebui să opereze rutele timp de doi ani şi jumătate, fără ajutor financiar, după expirarea perioadei de cinci ani.
Oferta depusă va fi analizată de comisia de licitaţie în câteva zile, iar apoi va fi anunţată frecvenţa zborurilor, numărul estimat de pasageri care vor fi transportaţi şi alte detalii. De asemenea, oferta companiei respective cuprinde şi introducerea unei curse aeriene spre Dusseldorf (Germania). Ajutorul financiar pentru Transylvania International Airlines nu va depăşi 14 euro pe pasager îmbarcat în primul an şi va scădea gradual în următorii cinci ani.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că vor avea loc discuţii cu operatorii aerieni şi pentru introducerea unei curse pe ruta Cluj-Napoca – Constanţa, aceasta fiind cerută de companiile de turism. (conform Mediafax)
Un fost pilot de la Carpatair, Dan Sorin Iuhas, a înregistrat o companie aeriană la Registrul Comerţului în luna septembrie a anului trecut. Se numeşte Transylvania International Airlines, are sediul chiar în incinta Aeroportului Internaţional Cluj, iar ca obiect de activitate – transportul aerian de pasageri. (Conform publicaţiei oradecluj).
Din anumite surse, noul transportator aerian românesc va opera o aeronavă Airbus, cel mai probabil un A320! Transportatorul va opera curse în regim low-cost.
Dacă analizăm puţin situaţia, noul operator aerian are loc de „joacă”. Carpatair a renunţat să mai opereze pe Aeroportul Cluj-Napoca după 12 ani de activitate. Blue Air şi-a închis operaţiunile de la Cluj, iar Wizz Air şi-a mutat unele zboruri la Târgu Mureş, deci Transylvania International Airlines poate opera câteva curse profitabile.
Bine ar fi, tot primesc si eu diverse informari cum ca vor intra curse noi de pe Cluj. O destinatie ca Bruxelles asteptam. Si o cursa spre Napoli, nu ma intereseaza ce companie vine atata timp cat e low cost 😀