Cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, în 2022
Aproape două miliarde de pasageri au tranzitat aeroporturile europene pe parcursul anului 2022, de două ori mai mulți decât în anul 2021, dar totuși cu 21% mai puțini față de totalul pasagerilor înregistrați în anul 2019, înainte de pandemie, anunță Asociaţia Aeroporturilor din România.
Potrivit datelor ACI Europe, doar 27% dintre aeroporturile din Europa au reușit să se redreseze complet și să înregistreze trafic cel puțin la nivelul anului 2019, acestea fiind aproape în totalitate (90%) aeroporturi mici sau regionale.
Topul celor mai aglomerate 5 aeroporturi europene este deschis de Istanbul cu 64,3 milioane de pasageri înregistrați, ceea ce înseamnă că principalul aeroport al Turciei a revenit la traficului de dinainte de pandemie.
Londra Heathrow ocupă a doua poziție în clasament, cu 61,6 milioane de pasageri și este urmat de aeroportul din Paris, cu 57,5 milioane de pasageri (-24,5% față de 2019). Aeroportul Amsterdam-Schipol, al patrulea cel mai aglomerat din Europa, a înregistrat un trafic mult redus față de anul 2019 (52,5 milioane de pasageri, cu 26,8% mai puțini decât în 2019).
Aeroportul Madrid încheie topul celor 5 cele mai tranzitate aeroporturi europene, cu 50,6 milioane de pasageri (surclasând aeroportul din Frankfurt, care a recuperat doar 70% din traficul de dinainte de pandemie și a fost tranzitat de 48,9 milioane pasageri în 2022).
În ceea ce privește traficul de marfă înregistrat de aeroporturi, acesta a scăzut cu 5% față de anul precedent, consecință directă a războiului din Ucraina și a perturbării comerțului global. Chiar și așa, traficul de marfă pe aeroporturile europene a fost cu 2% mai mare decât cel înregistrat înainte de pandemie, tendință care s-a regăsit și pe aeroporturile românești.