București – Praga cu Wizz Air, din 20 iulie 2020 (orarul zborurilor)
În decursul acestei zile, 4 decembrie 2019, Wizz Air a ținut o conferință de presă în care a prezentat planurile de viitor pentru baza din București. În 2020, va fi alocată un avion A321neo și vor fi inaugurate 2 rute, zboruri directe spre Praga și Sevilla.
Ruta București – Praga va fi deschisă pe 20 iulie 2020. Vor fi operate 3 zboruri săptămânale, în zilele de luni, miercuri și vineri. Mai jos aveți orarul zborurilor.
București – Praga cu Wizz Air
W6 3279 București 13:00-14:10 Praga
W6 3280 Praga 14:40-17:40 București
Orarul este foarte bun. Se zboară la prânz. Pentru turiști este unul dintre cele mai bune programe de zbor pentru că, odată ajunși, se pot caza și mai rămâne timp de vizitat. Iar la retur nu trebuie să se grăbească pentru a prinde un zbor de dimineață, dar nici să stea cu bagajele după ei ore întregi până la un zbor de seară.
Din verificările mele, tarifele pornesc de la 119 lei/segment, preț în care este inclus doar un magaj mic de mână.
Pe această rută mai zboară TAROM și CSA Czech Airlines, două companii aeriene full-service și cu prețuri pe măsură. Chiar era nevoie de un transportator low-cost pe această rută.
In orarul companiei Wizz Air, incepand cu luna aprilie 2020, nu mai apar curse din/spre aeroportul german Hanovra pentru Bucuresti.
Va rog sa comunicati daca s-au desfiintat sau sunt mutate pe un alt aeroport romanesc.
Multumesc!