Blue Air anunță patru rute noi de la Milano Linate, începând cu septembrie 2021
Din 20 septembrie 2021, Blue Air anunță noli rute de la Milano Linate spre destinațiile Palermo, Lamezia Terme, Madrid și Praga, devenind astfel singura companie aeriană care va lega Linate de Praga. Toate rutele vor fi deservite de avionul Boeing 737.
Blue Air extinde serviciile din Milano Linate, introducând două noi rute internaționale către Madrid și Praga și două rute interne către Palermo și Lamezia Terme, începând cu 20 septembrie 2021.
Zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare și prețurile biletelor încep de la 14,99 Euro (Madrid, Praga) / 24,99 euro (Lamezia, Palermo). Începând cu 20 septembrie 2021, Blue Air va opera până la 7 servicii săptămânale pe rutele nou introduse, în conformitate cu următorul program de frecvență:
• MILAN LINATE – MADRID – 4 zboruri / săptămână
• MILAN LINATE – PRAGA – 3 zboruri / săptămână
• MILAN LINATE – PALERMO – 7 zboruri / săptămână
• MILAN LINATE – LAMEZIA TERME – 3 zboruri / săptămână
În urma dezvoltării cu succes a operațiunilor sale de la Milan Linate, Blue Air a a crescut, de asemenea, frecvența zborurilor între București – Milano Linate la două ori pe zi. Totodată, a introdus recent servicii zilnice spre la Barcelona, Paris Charles de Gaulle și Catania. Astfel, Blue Air a devenit transportatorul aerian exclusiv pe ruta Linate – El Prat și singura companie aeriană ULCC care operează Linate – Charles de Gaulle.