Arad-Milano Bergamo cu Wizz Air – din 30 iunie 2012
Pe 30 iunie 2012, Wizz Air va inaugura ruta Arad-Milano Bergamo. Este prima rută onorată de operatorul low-cost, cu plecare din Arad şi va avea o frecvenţă de două zboruri săptămânale (marţi şi sămbătă).
Programul cursei Milano Bergamo-Arad-Milano Bergamo
Decolare Milano 8:05 – Aterizare Arad 10:45
Decolare Arad 11:15 – Aterizare Milano 12:00
Orele sunt cele locale pentru decolare şi aterizare.
Compania estimează că între Arad şi Milano-Bergamo vor fi transportaţi anual circa 30.000 de pasageri. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a declarat că se poartă negocieri şi cu alţi operatori, iar o posibilă rută nouă va fi între Arad şi Bruxelles.
Ioţcu a spus că în curând se va semna un contract cu un operator de transporturi aeriene de marfă, care ar urma să crească traficul cu 300 la sută pe terminalul Cargo din cadrul aeroportului local, folosit acum la o capacitate de numai 20 la sută.
Odată cu lansarea cursei low-cost spre Milano-Bergamo, baza aeriană din Arad se relansează pentru transportul regulat de pasageri, după o pauză de aproape doi ani, timp în care aici au fost înregistrate doar curse de tip charter şi de mărfuri.