Airbus este aproape de a semna un contract mare cu Garuda
Producătorul european de avioane Airbus este la un pas de a semna un contract mare cu Garuda, companie aeriană din Indonezia. Contractul ar fi în valoare de 2.5 miliarde de dolari şi ar însemna costul a 10 aeronave Airbus A330-300.
„Negocierile dintre Airbus şi Garuda sunt în faza finală, iar un anunţ oficial ar putea veni cel mai devreme miercuri” – a fost declaraţia în presă a unor surse apropiate acestor negocieri. Primul ministru britanic David Cameron, care este în vizită în Indonezia, ar putea prezenta acest acord.
Un acord ar putea fi mai mult decât binevenit pentru Airbus, care are comenzi ferme doar pentru 90 de avioane, în primul trimestru al anului 2012, comparativ cu aproximativ 400 înregistrate de rivalul american Boeing.
Operatorul aerian Garuda doreşte să-şi extindă tot mai mult operaţiunile în Asia şi Orientul Mijlociu. Comanda aceasta ar veni în completarea celei încheiate în august 2011, care a însemnat 25 aeronave Airbus A320 la un preţ total de 2.18 miliarde dolari.