Airbus A380 este gigantul cerului / Singurul avion cu 2 punti complete (video)
Super Jumbo, cum mai este recunoscut Airbus A380, se bucură de succes în rândul pasagerilor!
După ce v-am prezentat cel mai mare avion comercial de pasageri de la Boeing – Boeing 747, astăzi vă povestesc despre Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri de la Airbus. În prezent, Airbus A380 este gigantul aerului, cel mai mare avion de pasageri aflat în producţie de serie. Si singurul avion cu 2 punți complete.
Airbus A380 poate zbura pe o distanţă maximă de 15200km
Avionul este cvadrimotor și oferă zboruri de mare distanță, de până la 15.200 km. Poate zbura pe curse foarte lungi transoceanice şi transcontinentale. Este singurul avion cu etaj complet, fiind foarte uşor de recunoscut într-un aeroport. Fiecare punte are câte două culoare, avionul fiind certificat pentru operațiuni cu până la 880 pasageri într-o singură clasă.
Aeronava este o adevărată operă de artă a tehnologiei. Dimensiunile sale sunt demne de cartea recordurilor: 73 m lungime, 79,8 m anvergura aripilor, 24,1 m înălţime şi 7,14 m lăţimea fuselajului. Poate zbura la o altitudine maximă de 13000m, cu o viteză de aproximativ 900 Km/h, pe o distaţă maximă de 15.200km.
Primul zbor a fost făcut în 2005, iar primul zbor comercial pe 25 octombrie 2007, pe ruta Singapore – Sydney. Primul operator aerian care a primit în flotă un Airbus A380 este Singapore Airlines. În prezent, există doar modelul Airbus A380-800, dar sunt zvonuri care anunţă un A380-900 şi chiar A380-1000. Aripile foarte mari permit ajustarea fuselajului.
Vă invit să urmăriţi un documentar realizat de National Geographic şi să vedeţi etapele construirii, cum a fost testat avionul, cum sunt testate motoarele, sistemul sanitar, cum a fost asamblat primul model etc.
Airbus A380
Airbus A380 – teste si certificare
Vă doresc călătorie plăcută şi să vă bucuraţi de cele mai frumoase experienţe la bordul acestui tip de aeronavă. Sper ca într-un viitor apropiat să urc şi eu la bordul unui A380!
Specificaţii tehnice Airbus A380
A380-800 | |
---|---|
Piloți | 2 |
Pasageri | 525 (3 clase) 644 (2 clase) 853 (1 clasă) |
Lungime | 72,73 m |
Anvergură aripi | 79,75 m |
Înălțime | 24,45 m |
Lățime fuselaj | 7,14 m |
Lățime cabină (etaj inferior) | 6,54 m |
Lățime cabină (etaj superior) | 5,80 m |
Suprafață aripi | 845 m² |
Masă proprie (gol) | 276.800 kg |
Masă maximă autorizată la decolare (MTOW) | 575.000 kg |
Încărcătură maximă | 90.800 kg |
Viteză de croazieră | 0,89 Mach (945 km/h) |
Viteză maximă | 0,96 Mach (1020 km/h) |
Distanță de decolare la MTOW | 2.950 m (9.020 ft) |
Autonomie | 15.700 km (8.200 mile) |
Altitudine maximă (plafon de serviciu) | 13.136 m (43.000 ft) |
Capacitate maximă combustibil | 310.000 l |
Motoare (4 x) | GP7270 (A380-861) Trent 970/B (A380-841) Trent 972/B (A380-842) |
are si B747 o jumatate de etaj 🙂
Asa este si am adaugat ca A380 este singurul cu etaj complet, ca sa nu apara discutii 😀
Super cool articolul! Good job! Daca n-as fi fost la birou, ma si uitam la documentar
DOcumentarul a fost preluat de Discovery…Cel de la National a disparut de pe Youtube. Si cred ca nici prea multe texte nu e ok:D. Asa ca sa urmaresti documentarul!
Dupa ce l-am fotografiat pe cer aproape zi de zi pe la 11.000 de metrii pe mai multe detinatii spre Heathrow,Manchester…am reusit sa il prind la Manchester cand cobora linnn din vazduh,recomand cu drag 🙂