Airbus A300-600F UPS prăbuşit lângă un aeroport din Birmingham, Alabama (video)
Pe 14 august 2013, un Airbus A300-600F UPS s-a prăbuşit lângă aeroportul Birmingham-Shuttlesworth International, statul Alabama, Statele Unite. Avionul de tip cargo opera zborul UPS1354 între Louisville International şi Birmingham-Shuttlesworth, un zbor de aproximativ 45 de minute.
În urma accidentului, avionul s-a rupt în mai multe bucăţi şi a luat foc. Resturi ale avionului, dar şi încărcătura au ajuns pe câmp, pe o suprafaţă întinsă, chiar şi în curţile unor localnici.
Airbus a confirmat accidentul şi a anunţat că aeronava implicată avea codul N155UP (serial number MSN841). A fost livrată pe 2003, direct de pe linia de producţie. A operat peste 6800 de zboruri şi a înregistrat peste 11000 de ore în programul operaţional. Avionul era propulsat de două motoare Pratt & Whitney. În prezent, încă nu se ştiu cauzele care au stat la baza producerii accidentului, iar cercetările continuă. Din păcate, 2 oameni au murit, pilotul şi co-pilotul.
Cu toate că au apărut mai multe speculaţii în presa internaţională, prefer să las autorităţile competente să-şi spună cuvântul şi apoi să-l comunic. Cutiile negre ale aeronavei au fost recuperate şi vor ajunge la sediul NTSB din Washington. Anchetatorii speră să găsească indicii despre modul în care s-a produs accidentul.