blankblank

Airbus a început livrarea aeronavelor A320 cu Sharklet (foto / video)

2 2.847

Airbus, unul dintre cei mai mari producători de aeronave comerciale, a început livrarea avioanelor din familia A320 echipate cu Sharklet.

Sharklet” este o piesă fabricată din materiale compozite, are 2.4 metri înălţime, formă triunghiulară şi se montează în vârfurile aripilor. Efectul „Sharklet” se traduce prin reducerea consumului de combustibil cu până la 4%, a emisiilor de CO2 cu până la 700 tone pe aeronavă/an, creşterea autonomiei cu până la 160 km, creşterea masei suportate cu până la 450 Kg.

Totul a început pe 15 noiembrie 2009, dată la care a fost anunţat proiectul „Sharklet”. După 3 ani, pe 11 septembrie 2012, AirAsia a fost prezentat ca fiind primul operator aerian care va intra în posesia unui Airbus A320 echipat cu Sharklet.

Dar până la livrarea primului A320 cu Sharklet, au fost 3 ani de teste la sol şi în aer care au demonstrat eficienţa noilor modificări. Pe 26 noiembrie 2011 a fost prezentat primul A320 cu „Sharklet”, iar pe 30 noiembrie 2011 efectua primul zbor de teste. În octombrie 2012 este echipat primul avion A321 cu Sharklet (MSN 5295), iar pe 23 octombrie opera primul zbor cu noile vârfuri montate la aripi. În noiembrie, proiectul este extins şi la modelul A319, iar pe 23 noiembrie 2012 aeronava MSN 5327 efectua primul zbor cu Sharklet.

Pe 21 decembrie 2012, AirAsia a devenit primul operator aerian care a intrat în posesia unui A320 Sharklet.

Şi aşa a început o nouă era pentru familia de aeronave A320. În aceste vremuri grele, tot mai mulţi operatori aerieni solicită vârfurile Sharklet. Mai jos aveţi lista transportatorilor aerieni care au intrat deja în posesia primelor aeronave A320 Sharklet.

Cebu Pacific Air – 21 ianuarie 2013

IndiGo – 28 ianuarie 2013
A320_Sharklet_Indigo

GoAir – 30 ianuarie 2013
A320_GoAir_Sharklets

Avianca – 13 februarie 2013
A320-AVIANCA-CFM-SHARKLETS

Jetstar Japan – 19 februarie 2013
A320_Jetstar_sharklet

JetBlue Airways – 22 februarie şi primul operator din America de Nord

Lufthansa – 1 martie 2013
A320_DLH_with__Sharklet

Monarch Airlines – 14 martie 2013
A320_Monarch_taxiing_MSN5526

Wizz Air Ukraine – 19 martie 2013
A320_Wizz_Air_take_off

Vueling – 22 martie 2013A320_VUELING_03

airberlin – 26 martie 2013airberlin_320_sharklet

Volaris – 10 aprilie 2013
A320_Volaris_Sharklets

LAN şi TAM – LATAM Airlines Group – 23 aprilie 2013
A320_MSN_5548_LAN_Shark_StartA_05__1_

Wizz Air Hungary – 29 aprilie 2013
A320_WIZZ_AIR_Sharklets

Air Astana – 6 mai 2013
A320_Sharklet_Air_Astana

Leave A Reply

Your email address will not be published.