Air New Zealand sărbătoreşte 15 ani de Star Alliance cu un logo special
Air New Zealand Limited, compania aeriană națională a Noii Zeelande şi cu baza în Auckland, sărbătoreşte 15 ani de la înfiinţarea alianţei aeriene Star Alliance. Momentul este marcat printr-un livery special aplicat pe aeronava Airbus A320-232 ZK-OJH. Mai exact, a fost adăugat logo-ul „15 ani” pe livery-ul standard Star Alliance.
Vă reamintim că, pe 14 mai 1997, cinci companii aeriene, şi anume United Airlines, Lufthansa, Air Canada, Thai Airways International şi Scandinavian Airlines System (SAS) au lansat Star Alliance. Cele 5 colţuri din logo reprezintă cele 5 companii aeriene fondatoare.
Air New Zealand a aderat la Star Alliance în martie 1999.