blank

Air France va opera pana la 122 de zboruri saptamanale catre 11 destinatii din Statele Unite

0 446

Vești minunate pentru cei care își doresc să călătorească către Statele Unite ale Americii, având ca punct de plecare sau escală un stat parte din Schengen. Începând din 8 noiembrie 2021, călătorii internaționali vaccinați, inclusiv cetățenii europeni, vor putea zbura din nou spre America. Decizia de ridicare a restricțiilor de călătorie, care se aplicau de peste 18 luni, a dus la o creștere semnificativă a rezervărilor la Air France, în special pe rutele New York, Miami și Los Angeles, pentru călătoriile din noiembrie și pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Air France promite mai multe zboruri către Statele Unite ale Americii

Pentru a susține reluarea traficului aerian pe rutele transatlantice, Air France își va crește gradual capacitatea pe durata sezonului de iarnă. Între momentul actual și sfârșitul lunii martie 2022, compania plănuiește să revină la o capacitate care să corespundă cu aproximativ 90% din cea din 2019, în comparație cu cea de 50% din vara lui 2021. Această direcția va implica adăugarea de frecvențe către anumite destinații, inclusiv New York (de la 3 la 5 zboruri zilnice), Miami (de la 7 la 12 zboruri săptămânale) sau Los Angeles (de la 12 la 17 zboruri săptămânale).

Care sunt cele 11 destinații către care va zbura Air France

În această perioadă, Air France va relua zborurile din Paris – Charles de Gaulle către Seattle (3 zboruri pe săptămână începând cu data de 6 decembrie), după ce a suspendat această rută încă de la începutul pandemiei Covid. De asemenea, va relua ruta obișnuită Paris – Papeete, via Los Angeles (3 zboruri săptămânale între Los Angeles și Papeete începând cu data de 11 noiembrie 2021) și va inaugura o nouă rută între Pointe-à-Pitre și New York JFK (2 zboruri săptămânale începând cu data de 24 noiembrie 2021).

Iarna aceasta, Air France va asigura 11 destinații în Statele Unite ale Americii: New York-JFK, cea mai mare bază internațională a companiei aeriene, Boston, Washington DC, Detroit, Atlanta, Chicago, Miami, Houston, Seattle, San Francisco și Los Angeles, cu până la 122 de zboruri săptămânale.

Bilete flexibile și rambursabile până la 31 martie 2022

Ca parte a politicii sale comerciale, Air France oferă în prezent bilete flexibile pentru călătoriile de până la 31 martie 2022. Clienții își pot modifica (1) rezervarea în mod gratuit sau pot solicita un voucher de credit rambursabil (2) dacă nu mai pot/doresc să călătorească.

Cât costă un bilet de avion spre cele mai importante 3 destinații din America ?

Românii care își doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii vor plăti prețuri începând de la 666 euro pentru un bilet de avion București – New York și retur, 889 euro pentru un bilet de avion București – San Francisco și retur și 768 euro pentru un bilet de avion București – Miami și retur. Toate zborurile enumerate includ o escală pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris.

Angajamentul Air France pentru sănătatea pasagerilor și a personalului

Sănătatea și bunăstarea clienților și a personalului Air France se numără printre principalele preocupări companiei. Air France se angajează să le ofere clienților săi condiții optime de sănătate și igienă în fiecare etapă a călătoriei lor, încă de la sosirea în aeroport. La bordul aeronavei și pe toată durata călătoriei, este obligatorie purtarea măștii chirurgicale. Aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute. Sistemul de reciclare a aerului de la bordul aeronavelor Air France este echipat cu filtre HEPA – High Efficiency Particulate Air – identice cu cele utilizate în sălile de operație ale spitalelor. Air France a îmbunătățit, de asemenea, procedurile de curățare a aeronavelor, în special prin dezinfectarea tuturor suprafețelor în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele și ecranele înainte de fiecare zbor.

(1) Modificare – posibilitatea de a schimba data și/sau destinația biletului indiferent de condițiile tarifare până în ziua plecării primului zbor. Dacă prețul noului bilet este mai mare, diferența de tarif va fi achitată de client.

(2) Rambursare – opțiunea de a solicita rambursarea biletului până în ziua plecării primului zbor. În cazul în care condițiile tarifare ale biletului dumneavoastră nu permit rambursarea, se va emite un voucher de credit valabil un an, a cărui rambursare poate fi solicitată în orice moment.

Leave A Reply

Your email address will not be published.