Aeroportul Internațional Henri Coandă București în 2019: 14 707 376 de pasageri înregistrați
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în cursul anului 2019, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 14.729.894 pasageri (în creștere cu 6,39% față de 2018). Totodată, au fost și 145.002 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări), în creștere cu 5.23% față de anul anterior.
Traficul aerian la Aeroportul Bucuresti in 2019
Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 14 707 376 de pasageri, în creștere cu 6,38% față de 2018, respectiv 123.407 de mişcări de aeronave, în creștere cu 0,4% față de anul anterior.
Aeroportul Internațional București-Băneasa – Aurel Vlaicu a fost tranzitat de 25,518 pasageri (+24.17%), aici fiind operate 21,595 mișcări de aeronave (+45,73%).
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 57 companii aeriene, care transportă pasageri către 131 destinaţii.
Vezi si TOP 10 aeroporturi din România, după traficul de pasageri din 2019!