5 morți în urma unui accident aviatic petrecut în Luqa, Malta
În dimineața acestei zile, 24 octombrie 2016, a avut loc un accident grav, în urma căruia 5 persoane și-au pierdut viața. Avionul implicat a fost un Swearingen SA227-AT Expediter, înmatriculat N577MX.
Accident aviatic petrecut în Luqa, Malta
Avionul s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, martorii filmând și fotografiind aeronava în flăcări în apropiere de pista aeroportului Malta-Luqa. Avea ca destinație Aeroportul Misrata, Libia.
Toți cei 5 membri ai echipajului erau de origine franceză. Autoritățile malteze au confirmat că nu există supraviețuitori în urma accidentului. O anchetă este în desfășurare, iar aeroportul a fost închis. Zborurile sunt redirecționate spre Sicilia.