4 noi rute Wizz Air debutează de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj

0 7.490

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anunțat lansarea a patru noi destinaţii de vacanţă spre Grecia şi Italia, respectiv Mykonos, Zakynthos, Creta – Chania şi Catania – Sicilia, operate de către compania aeriană Wizz Air, de pe Aeroportul Internațional Cluj, în sezonul de vară 2021.

Dacă în ultimii ani, pasagerii au mai avut ocazia să călătorească spre Creta – Chania şi Zakynthos, prin intermediul zborurilor charter, Mykonos şi Catania reprezintă noutăţi absolute pentru Aeroportul Clujean. Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj se află printre primele 5 baze ale companiei Wizz Air de pe care se lansează zboruri spre noua destinaţie de vacanţă, Mykonos, operată începând de astăzi, 11 iunie, cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de luni și vineri.

4 noi rute Wizz Air debutează de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj.

De asemenea, și zborul spre Catania, în Sicilia, va fi operat în premieră începând din 12 iunie și reprezintă a 6-a destinație din Italia spre care va zbura Wizz Air din Cluj-Napoca, după Milano, Veneția, Roma, Bologna și Bari. Zborul va fi operat în zilele de marți și sâmbătă, cu două frecvențe pe săptămână. Cele patru noi zboruri directe care se lansează în acest weekend, sunt disponibile spre vânzare și vor fi operate conform programului din tabelul următor:

4-noi-rute-Wizz-Air-Cluj-1
        Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare şi poate suferi modificări

Creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către Wizz Air, precum și noutățile pe care acest operator le aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor și oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile.

Pasagerii Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj au acum posibilitatea de a călători spre aproximativ 35 de destinaţii oferite de către operatorii aerieni, care demonstrează încă o dată opțiunea fermă de a-şi dezvolta bazele operaționale existente la Cluj-Napoca, iar în următoarele două luni se vor mai adăuga spre operare aproximativ 20 de rute, care urmează a fi lansate şi/sau reluate spre operare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.