Zborurile Dan Air de la Brașov: Da ori Ba?
Presa a vuit despre zborurile Dan Air de la Brașov, doar că a făcut-o fără o minimă verificare a informațiilor. Cineva a lansat un zvon și toți au înghițit gălușca. Până și autoritățile de la Brașov au fost luate prin surprindere, negând existența acestor zboruri. Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, nu a confirmat cursele date ca sigure de către operatorul aerian.
Acum Dan Air se apără și spune că ia în calcul să zboare de la Brașov, că au mai fost purtate ceva discuții cu directorul aeroportului și că situația e sub control, doar că nu dă cu certitudine operarea acestor zboruri. Oficialii Dan Air spun că aceste curse de pe Aeroportul Brașov sunt confirmate în proporție de 90%, doar că în aviație există 0% sau 100%, restul sunt doar discuții.
Din experiența noastră de peste 11 ani de Airlinestravel, e greu să se facă zboruri pe rute noi, anunțate cu 2-3 luni în avanas. Cu atât mai puțin când vorbim de avioane de tipul A320 care au 180 de locuri. Nici frecvența de un zbor săptămânal nu este benefică. Cum se poate încărca un avion de asemenea capacitate, dacă în prezent nu există nici măcar site-ul pentru vânzarea de bilete? Plus că rutele anunțate sunt rute de city break-uri, nu de sejur de șapte zile. Iar Brașov e cu totul nou!
E prematur să discutăm de zboruri frecvente de la Brașov. Singurele rute anunțate oficial de la Brașov și confirmate sunt cele de tip chartere spre Grecia și Turcia. Restul e cancan! Nu spunem că Dan Air nu ar putea zbura de la Brașov, doar că în prezent e incertă treaba. Poate din 2024, poate din toamna lui 2023, totul e posibil!
În prezent, Dan Air figurează cu 2 avioane A320 (YR-DSE și YR-RAM), iar unul dintre acestea zboară pentru Jazeera Airways.