Wizz Air aniversează 7 ani de la deschiderea bazei la Iași!
Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global , este încântată să anunțe aniversarea a șapte ani de la inaugurarea bazei sale din Iași.
De când Wizz Air a decolat pentru prima dată de pe aeroportul din Iași în decembrie 2014 și a inaugurat propria bază în iulie 2016, compania aeriană a înregistrat o creștere substanțială a capacității și operațiunilor sale. Până în prezent, a deservit cu mândrie aproape 5 milioane de pasageri care au călătorit spre și dinspre Iași.
La baza sa din Iași, compania aeriană are în prezent patru aeronave și anticipează sosirea celui de-al cincilea avion, un Airbus A321neo, până la sfârșitul acestui an. Această creștere sprijină angajamentul companiei aeriene de a-și îmbunătăți serviciile și de a asigura o experiență de călătorie plăcută pentru pasagerii săi.
În plus, flota mai mare va permite creșterea frecvenței zborurilor pe mai multe rute populare: la trei zboruri pe săptămână către Liverpool, Berlin și Memmingen, la patru zboruri pe săptămână către Veneția și Istanbul, la cinci zboruri pe săptămână către Barcelona, Dortmund și Bologna și zboruri zilnice către Paris, Roma și Bruxelles.
De asemenea, compania aeriană crește numărul de zboruri de la șapte la nouă frecvențe pe săptămână către Milano, oferind astfel mai multe opțiuni de călătorie clienților săi. În prezent, compania aeriană oferă zboruri către un total de 23 de destinații din 12 țări.
În ultimii șapte ani, Wizz Air a devenit o alegere preferată pentru pasagerii în cautare de tarife reduse, asociate cu servicii de înaltă calitate.