Wizz Air a alocat a cincea aeronavă bazei de la Iași!

0 41

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și cea mai sustenabilă din punct de vedere ecologic pe plan global, este încântată să anunțe că baza de la Iași a întâmpinat cea de-a a cincea aeronavă pe data de 29 octombrie.

Odată cu această decizie, compania aeriană oferă un total impresionant de 24 de destinații, conectând Aeroportul Internațional Iași cu orașe din toată Europa. Biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil.

Alocarea noii aeronave A321 NEO va permite companiei aeriene să crească frecvența pe următoarele rute: trei zboruri pe săptămână către Liverpool și Berlin, cinci zboruri pe săptămână către Barcelona, Dortmund și Bologna, precum și zboruri zilnice către Paris și Bruxelles.

De asemenea, compania aeriană mărește numărul de zboruri de la șapte la nouă frecvențe pe săptămână către Milano, oferind astfel mai multe opțiuni de călătorie clienților săi.

În total, Wizz Air operează în prezent 22 de rute low-cost din Iași către 12 țări din Europa, investind continuu în dezvoltarea rețelei. Compania aeriană conectează Iașiul cu Bruxelles, Larnaca, Billund, Copenhaga, Basel, Paris, Dortmund, Memmingen, Tel-Aviv, Bologna, Catania, Milano, Roma, Torino, Veneția, Eindhoven, Liverpool, Londra, Barcelona, Madrid și operează cu succes rutele nou lansate către Istanbul și Berlin.

Wizz Air rămâne dedicată Iașiului, pieței românești și ofertei de servicii excelente, asociate cu tarife reduse, pentru pasageri săi.

Prin alocarea celei de-a cincea aeronave la bază, Wizz Air își consolidează poziția drept cea mai mare companie aeriană care operează de la Iași, reafirmându-și angajamentul față de aeroport și față de clienții săi din România.

Acest lucru reflectă dedicarea continuă a companiei aeriene de a oferi pasagerilor destinații populare și tarife ultra-reduse, într-un mod sustenabil. În plus, expansiunea Wizz Air continuă în întreaga rețea, prin adăugarea mai multor aeronave flotei sale moderne și sustenabile, care atinge o vârstă medie de doar 4,2 ani.

Leave A Reply

Your email address will not be published.