blank

Transalpina și Transfăgărășan nu vor mai fi închise în funcție de perioada calendaristică!

0 108

Începând cu acest an, Transalpina și Transfăgărășanul nu vor mai fi închise în funcție de perioada calendaristică. Drumarii spun că cele două șosele aflate la mare altitudine vor rămâne deschise atât timp cât vremea va fi bună, informează RFI.ro.

Angajații de la întreținerea drumurilor efectuează zilnic verificări în această perioadă pe tronsoanele respective, având ca prioritate garantarea condițiilor de siguranță pentru șoferi, potrivit CNAIR. Odată cu schimbarea regulamentului de funcționare, închiderea tronsoanelor înalte Rânca-Obârșia Lotrului, de pe Transalpina, respectiv Piscul Negru, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă de pe Transfăgărășan, nu mai este obligatorie la sfârșitul lunii octombrie.

În august, CNAIR a anunțat că șoferii pot circula pe sectorul Rânca (km 34+800) – Obârșia Lotrului (km 59+800) în intervalul orar 8.00-20.00. Pe acest sector de drum este instituită restricție de tonaj (3,5 tone), iar viteza de deplasare maximă admisă este de 30 km/h. În rest, circulația rutieră între Rânca și Obârșia Lotrului era permisă în intervalul orar 8.00-18.00.

Leave A Reply

Your email address will not be published.