SunExpress finalizează o comandă pentru 40 de avioane Boeing 737

0 150

Pe 19 februarie, Boeing şi SunExpress au anunţat că au bătut palma pentru 40 de avioane Boeing 737: 15 aeronave 737 MAX 8 şi 25 de aeronave 737-800 Next Generation. Comanda este evaluată la 3.8 miliarde de dolari, calculat la preţul de listă şi include, de asemenea, opţiuni suplimentare pentru 10 avioane 737 MAX 8.

Ți-a întârziat avionul mai mult de 3 ore sau ți-a fost anulat zborul? Ai putea avea dreptul la o despăgubire de până la 600€!Solicită despăgubirea pentru anularea sau întârzierea zborului!

Aceasta este cea mai mare comandă dată de transportatorul turc, iar proiectul 737 MAX a strâns comenzi pentru 1800 de unităţi. 737 MAX va fi a 4-a generaţie a familiei de avioane narrowbody Boeing 737 şi va fi răspunsul Boeing la Airbus A320neo. Noile avioane MAX vor fi propulsate de motoarele CFM International LEAP-1B, acestea fiind mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, dar mai puternice. Vor fi făcute şi câteva upgrade-uri la nivelul fuselajului şi la interior. Nu va lipsi Boeing Sky Interior şi iluminarea cu LED-uri. Generaţia 737 MAX se bazează pe actuala familie 737 Next Generation.

SunExpress este o companie aeriană din Turcia, având baza pe aeroportul din Antalya. A fost fondată în 1989 de Turkish Airlines şi Lufthansa. În prezent, SunExpress transportă peste 7 milioane de pasageri anual, fiind una dintre cele mai importante companii aeriene pe rutele ce leagă Germania de Turcia. SunExpress operează o flotă all-Boeing formată din 60 de avioane 737 Next Generation şi zboară spre 90 de destinaţii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »