blank

Singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India – locul 11A i-a salvat viața

0 254

Pe 12 iunie 2025, un avion Air India, ce opera zborul AI171 (Boeing 787‑8 Dreamliner) a decolat de la Ahmedabad spre Londra. Imediat după decolare, la aproximativ 30 de secunde, aeronava s-a prăbușit peste căminele studențești ale unei facultăți de medicină din apropiere. La bord se aflau 242 de persoane – 230 pasageri și 12 membri ai echipajului, iar tragedia a fost agravată de faptul că părți din avion au lovit zona rezidențială, provocând și victime pe sol.

Până acum, au fost confirmate 241 de decese dintre cei aflați la bord și cel puțin 28 de victime pe sol, totalizând aproximativ 269 de morți.

În tot acest haos, a existat și un supraviețuitor. Se numește Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani, este britanic de origine indiană și era înregistrat în scaunul 11A, lângă ușa de urgență. A suferit răni la piept, picioare și față, dar viața lui nu este pusă în pericol și este tratat în spitalul civil din Ahmedabad. Pasagerul a reușit să iasă pe picioarele sale din mormanul de fiare.

A reușit, aparent, să iasă pe ușa de urgență și a fost găsit conștient, însă rănit ușor, mergând pe jos din apropierea epavei până la ambulanță. Din declarațiile sale: “Am auzit un zgomot puternic la 30 de secunde după decolare, apoi m-am trezit înconjurat de cadavre și am fugit.”

Cazul lui Vishwash Kumar Ramesh este considerat un miracol remarcabil într-o tragédie cu sute de victime. Supraviețuirea sa ilustrează cât de vitale pot fi locul, poziția pasagerului și ușile de urgență.

Leave A Reply

Your email address will not be published.