Şcoala Superioară de Aviaţie (SSAvC) – condiţii de participare la cursul de însoţitoare de bord
În septembrie anul acesta, Şcoala Superioară de Aviaţie (SSAvC) îşi va deschide porţile pentru o nouă serie de însoţitori de bord şi va organiza un examen de admitere pentru cursurile care vor avea loc în toamnă. Doar 40 de locuri vor fi scoase la concurs.
Examenul de admitere, pentru aceste cursuri, constă în susţinerea probelor scris şi oral la limba Engleză şi a probei de Geografie a României şi Europei. Orice persoană cu vârsta peste 18 ani şi cu o diplomă de Bacalaureat se poate înscrie la aceste cursuri.
Canditaţii admişi vor avea parte de pregătire pe durata a două luni. În acest timp cursanţii vor studia materii precum: limba engleză, geografie şi meteorologie aeronautică, disciplină şi responsabilităţi, medicină aeronautică, CRM (cooperare în echipaj multiplu), proceduri operaţionale normale/anormale/de urgenţă, cunoaşterea aeronavei şi legislaţie aeronautică.
Domeniul aviaţiei este pentru mulţi tineri un domeniu de activitate fascinant, de unde şi interesul mare faţă de cursurile acestea. Din anul 2002 şi până la sfârşitul anului trecut, peste 1.500 de persoane au absolvit cursurile de însoţitor de bord, potrivit SSAvC.
Condiţii de participare la cursul de însoţitoare de bord:
minimum 18 ani împliniţi
diploma de bacalaureat
dovedirea aptitudinilor medicale (certificat medical JAR-FCL 3, clasa 2)
dovedirea cunoştinţelor de limba engleza şi geografie (a Romaniei şi Europei)
Date generale despre curs:
program de instruire teoretica: 231 ore (includ examinările de final de curs), aproximativ 8 săptămâni
cost de instruire teoretica: 1.568 euro/pers
pe parcursul instruirii teoretice candidatii pot opta pentru:
derularea pregătirii practice, contra cost (cca 1.350 euro)- prestatori: Blue Air, Tarom, Carpatair sau Medallion Air
derularea instruirii practice pe cont propriu