blank

RYANAIR revizuiește planul operațional de la IAȘI și solicită reducerea taxelor aeroportuare!

0 7.664

Ryanair, compania aeriană numărul 1 din Europa, a anunțat astăzi (4 aprilie) că a fost nevoită să-și revizuiască planul de creștere pentru Aeroportul Iași, în sezonul estival 2024, din cauza deciziei aeroportului de a crește taxele cu 25%.

Ryanair a investit puternic în Iași în ultimele 12 luni, transportând peste 250.000 de pasageri către/de la Iași dar, din păcate, ca urmare a creșterilor excesive ale taxelor aeroportuare, Ryanair nu va crește activitatea în S24, această creștere fiind în schimb alocată altor aeroporturi din România, precum Cluj și București.

În timp ce aeroporturile din toată Europa reduc tarifele pentru a asigura creșterea traficului aerian de pasageri, Aeroportul Iași crește tarifele cu un +25%, ceea ce este deosebit de bizar. Decizia de a crește taxele vine într-un moment în care a fost deschis un nou terminal menit să crească semnificativ capacitatea aeroportului din Iași.

Aceste taxe excesive fac ca aeroportul din Iași să nu mai fie competitiv și înseamnă că orașul și regiunea vor pierde din conectivitate în următorii ani.

Ryanair solicită aeroportului din Iași să reducă tarifele și să facă Iașul din nou competitiv, astfel încât companiile aeriene să poată oferi conectivitate și creșterea numărului pasagerilor, de care orașul și cetățenii săi au nevoie urgent.

Leave A Reply

Your email address will not be published.