blankblank

Qantas Airways a sărbătorit 60 de ani de zboruri transpacifice între Australia şi Statele Unite

0 1.244

Pe 15 mai 2014, Qantas Airways a sărbătorit 60 de ani de zboruri transpacifice între Australia şi Statele Unite. Totul a început pe 15 mai 1954, dată la care aeronava Lockheed 1049C Super Constellation sub livery Qantas Airways a decolat pe ruta Sydney – San Francisco – Vancouver. Avionul a avut la bord 60 de pasageri, iar zborul a durat 30 de ore şi a implicat 3 opriri tehnice pentru realimentare în Fiji, Canton Island și Hawaii.

Lockheed 1049C Super Constellation Qantas

Qantas Airways a botezat această rută Southern Cross în onoarea lui Sir Charles Kingsford Smith şi echipa sa, care a făcut primul zbor în 1928.

Tot în acest an, Qantas Airways sărbătoreşte 30 de ani de zboruri între Sydney / Melbourne și Los Angeles, inaugurate în aprilie 1984. Aceste zboruri au fost operate cu aeronave Boeing 747SP, iar timpul de zbor a fost de 16 ore. În prezent, rutele sunt onorate cu A380, iar timpul de zbor este de aproximativ 13 ore.

Boeing 747SP Qantas

În prezent, Qantas Airways operează următoarele zboruri transpacifice între Australia şi Statele Unite:

Zboruri directe zilnic cu Airbus A380 între Sydney / Melbourne – Los Angeles;
Zboruri zilnice cu Boeing 747-400 pe ruta Sydney – New York via Los Angeles;
Zboruri directe zilnice cu Boeing 747-400 pe ruta Brisbane – Los Angeles;
Trei zboruri săptămânale cu Boeing 767-300 între Sydney şi Honolulu;
Zboruri directe zilnice cu Boeing 747-400 între Sydney şi Dallas / Fort Worth, urmând ca din 29 septembrie să reducă numărul zborurilor la 6 pe săptămână, dar operate cu Airbus A380.

Leave A Reply

Your email address will not be published.