
Primul Boeing 737 MAX 9 a fost livrat către Lion Air
Pe 21 martie 2018, primul Boeing 737 MAX 9 a fost livrat catre Lion Air. Avionul va intra în serviciul comercial sub brandul Thai Lion Air.
Zilele trecute, ne-am luat cu zăpada și am întârziat publicarea acestei știri, una importantă pentru industria aviației. Pe 21 martie 2018, Boeing a livrat primul 737 MAX 9 către Lion Air. Aeronava va opera sub livery Thai Lion Air.
Boeing 737 MAX 9 a fost livrat către Lion Air
Lion Air Group a fost clientul de lansare pentru 737 MAX 9. Totodată, a fost primul operat care a introdus 737 MAX 8 în serviciul comercial și a anunțat un angajament pentru 50 de avioane MAX 10.
De asemenea, Lion Air Group dispune de încă 200 x 737 MAX-uri la comandă și este unul dintre cei mai mari operatori din lume de avioane Boeing 737.
Modelul 737 MAX 9 este proiectat pentru o capacitate de până la 220 pasageri și are o autonomie de până la 6570 de kilometri. Cu trei rânduri suplimentare de scaune comparativ cu 737 MAX 8, acest model oferă operatorilor o capacitate adăugată, maximizând rentabilitatea în cadrul rețelei.
Modelul 737 MAX încorporează cele mai recente motoare CFM internaționale LEAP-1B, Advanced Technology winglets, Boeing Sky Interior. A strâns comenzi pentru 4300 de avioane de la 95 de clienți.