Primul Airbus A350 XWB Thai Airways a fost livrat
Pe 30 august 2016, primul Airbus A350 XWB Thai Airways a fost livrat. Operatorul tailandez este al 8-lea transportator aerian cu acest tip de aeronavă în flotă. Avionul este închiriat de la firma de leasing CIT.
Airbus A350 XWB Thai Airways
Thai Airways a configurat noul avion Airbus A350-900 în două clase: 32 de locuri premium THAI Royal Silk Class și 289 de locuri în cabina principală.
Pentru început va opera zboruri de familiarizare între Bangkok și Chiang Mai, urmând ca apoi să debuteze pe zborurile lung-curier, prima destinație programată fiind Melbourne.
Thai Airways a comandat 12 aeronave de tipul Airbus A350-900 XWB, 4 fiind achiziționate direct de la Airbus. Celelalte 8 avioane sunt închiriate de la firmele de leasing.
Airbus A350 XWB se bucură de succes. Pana în prezent, Airbus a înregistrat comenzi pentru 810 avioane A350 XWB, acestea venind de la 43 de clienți din întreaga lume.