Povestea zilei: de la șef de cabinet al Prințesei Diana la pilot amator de avioane.

0 161

Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul
intarziat sau anulat! Poti obtine pana la 600€!

Patrick Jephson a petrecut ani de zile cercetând cerul pentru a identifica aeronave interesante. Totuși, pandemia a redus considerabil numărul aeronavelor, făcându-l astfel să își pună numeroase întrebări. Una din ele a fost dacă mai merită să trăiești lângă aeroport.

“Toată viața mi-am dorit să trăiesc lângă un aeroport. Cine nu ar vrea să se trezească și să adoarmă cu sunetul motoarelor aeronavelor? Desigur, știu răspunsul – o mulțime de oameni (în special cei care încearcă să convingă copiii mici să se culce!). Totuși, pentru mine a fost o ambiție constantă să trăiesc cât mai aproape de piste.”

Patrick Jephson este consultant de branding

Patrick Jephson este consultant de branding și are o reputație excelentă, colaborând în trecut cu operatori de aviație, producători și servicii de asistență de mai bine de 20 de ani. Anterior, acesta a lucrat în Marina Regală. Deține un PPL și iubește toate “lucrurile” care zboară.

El este unul dintre cei mai importanți experți din lume în managementul reputației pentru CEO și deține distincția de a fi primul și singurul secretar privat al regretatei Prințese Diana.

“Când m-am mutat în centrul Londrei, am avut pare de un spectacol aerian constant. Avioanele mergeau pe ILS spre pistele de vest ale Heathrow. Mi se părea că îmi petrec anii în acel oraș admirând permanent cerul. Niciunul nu a fost mai interesant, desigur, decât incomparabilul Concorde cu care am avut privilegiul de a zbura de mai multe ori.”, declară el, aducându-si aminte de perioada în care s-a aflat în serviciul Prințesei de Wales.

“Apoi m-am mutat în SUA – și dacă credeți că apropierea aeroportului a fost un factor major în alegerea casei mele, aveți dreptate. Am ales casa nu doar pentru confortul de a ajunge la check-in la timp. Am locuit trei ani în apropierea aeroportului Washington Reagan și a fost o plăcere. Prietenii mei piloți povesteau despre zborurile dificile și aterizările complicate pe pista 19, în timp ce marile repere din centrul orașului Washington se puteau observa de la înalțime.”

“În 2021, terasa este prea rece pentru cafea sau cocktailuri și din cauza pandemiei, cerul este gol.”

“Când am părăsit Washington-ul Pentru a pleca în Virginia, am fost trist să las DCA în urmă, însă m-am mutat lângă Washington Dulles, cu terminalul Saarinen futurist și atemporal, saloane mobile unice și unde se află și muzeul de aviație adiacent Udvar-Hazy.”

“Acum pot să stau pe terasă cu cafeaua de dimineață și să privesc navetiștii plimbându-se într-o succesiune de aeronave Embraer și Canada Air. Seara, în timp ce fac un grătar și sorb un cocktail, pot număra contingentul de aeronave și, uneori, când mă aștept mai puțin, o aeronavă traversează cerul fix deasupra capului meu.”, spune acesta zâmbind.

În 2021, terasa este prea rece pentru cafea sau cocktailuri și din cauza pandemiei, cerul este gol. Nu am zburat nicăieri din martie 2020 (OK, am fost la Dubai cu un A380 Emirates, așa că nu mă aștept la prea multă simpatie!).”

“Totul va fi bine!”

“Știu că totul va fi bine: vaccinările vor pune lumea înapoi pe picioare și oamenii minunați care lucrează în aviație (pe care îi invidiez în fiecare zi) vor dovedi încă o dată ce puternică este această mare industrie pe măsură ce se va recupera.” spune acesta.

“Și totuși … bucuria mea va fi incompletă. Jeturile cu patru motoare vor dispărea. Unde va fi măreția și mândria giganților legendari ai aerului, aripile fiecărei aeronave împodobite cu perechi de nacele sculptate? Unde va fi acea bubuitură profundă inconfundabilă care semnalează că o adevărată “regină a cerului” este pe cale să-și facă apariția?”

“În acest ritm, nu va merita deloc să trăiești în apropierea unui aeroport. Aș putea să mă mut la o casă nouă…”

”MY COVID STORY” – un proiect marca www.aerotime.aero pe care airlinestravel.ro îl sprijină și ne bucurăm să ducem aceste povești mai departe.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.