blankblank

Pista aeroportului din Craiova a fost redeschisă

0 203

În decursul zilei de joi, 26 octombrie, autoritățile aeroportuare de la Craiova au anunțat redeschiderea pistei, urmând ca zborurile frecvente să fie reluate începând cu 29 octombrie.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, operaţiunile desfăşurate în cadrul proiectului de 110 milioane euro de extindere şi modernizare a aeroportului au fost necesare pentru creşterea capacităţii portante, însemnând creşterea siguranţei şi reducerea avariilor, în cazul unei eventuale ieşiri în decor a aeronavelor.

Pe o suprafaţă de aproape 280.000 mp, de-a lungul pistei, a fost decopertat stratul vegetal iar terenul a fost tratat cu soluţii speciale pentru protejare şi impermeabilizare. La final, pământul şi stratul vegetal au fost reaşezate. Din cauza gradului de complexitate al lucrărilor şi pentru a nu perturba traficul aerian, în perioada 16-25 octombrie, zborurile pe Aeroportul Internaţional Craiova au fost suspendate. Cursele regulate se vor relua de pe data de 29 octombrie iar de pe 30 octombrie se vor relua zborurile către Dortmund„, a declarat preşedintele CJ Dolj.

Proiectul de 110 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea Aeroportului din Craiova este cel mai important proiect al judeţului Dolj ca perspectivă de dezvoltare.

„În jurul acestei zone avem deja două parcuri industriale pline şi vom construi al treilea parc industrial, care va fi pe 180 de hectare. Acesta va fi un proiect pe Tranziţie Justă iar acolo dorim să aducem investitori mari. Este la 11 km de Ford, la 9 km de centura de sud, este strategic amplasat, avem zonă de conexiuni intramodale de transport: cale ferată, aerian şi legăturile cu drumul expres Craiova-Piteşti”, a spus preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, citat de AGERPRES.

Leave A Reply

Your email address will not be published.