blank

Pana cibernetică globală afectează și zborurile din / spre România!

0 1.109

Update 15:00 – A fost anulat și zborul Wizz Air 3005 Otopeni-Luton

Update 14:50 – Au fost anulate și zborurile Lufthansa: 1652/1653 Munchen-Otopeni-Munchen

Update 14:20 – Au fost anulate și zborurile Aeroitalia: 3114 Fiumicino-Henri Coanda si 3115 Henri Coanda – Fiumicino.

Update 13:45 – Zborul Wizz Air 3059, de pe ruta Bucuresti – Paris Beauvais (ora de decolare: 16.45), a fost anulat.

Update: 7 zboruri Wizz Airu au înregistrat întârzieri din cauza problemelor de tehnologie: Wizz Air 3125 catre Abu Dhabi (intarziere estimata o ora); Wizz Air catre Bologna (intarziere 48 min); Wizz Air 3021 catre Tenerife (intarziere o ora si 10 min estimata) si Wizz Air 3099 catre Memmingen (estimare intarziere 45 min); Wizz Air 3199 spre Bari (2h30′ delay), Wizz Air 3093 spre dortmund (1h55′ delay) si Wizz Air 3089 spre Basel (1h55′ delay).

Știrea inițială: Zborurile companiilor WizzAir și Eurowings sunt afectate în prezent de defecțiunea majoră a serviciilor informatice, iar dimineață au fost afectate cele ale companiilor Ryanair și Turkish Airlines, a confirmat pentru HotNews.ro un reprezentant al Aeroportului Otopeni.

Compania low-cost WizzAir a confirmat că se confruntă cu probleme ca urmare a defecțiunii informatice. „Clienții Wizz Air se pot confrunta cu perturbări în întreaga rețea, serviciile de pe website și aplicațiile mobile fiind temporar indisponibile”, a transmis compania la solicitarea HotNews.ro

Următoarele servicii online nu sunt disponibile în prezent:

  • Website-ul și aplicația mobilă Wizz Air;
  • Sistemul de rezervare;
  • Sistemul de check-in online și afișarea cărții de îmbarcare;
  • Centrele de contact – rezervări noi și modificări ale celor existente.

„În timpul întreruperii, este oferit check-in-ul gratuit la aeroport. Prin urmare, sfătuim pasagerii să ajungă la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora de plecare programată pentru a avea suficient timp pentru check-in, controlul de securitate și eventuale proceduri de sănătate sau de siguranță specifice fiecărui aeroport”, precizează WizzAir.

Problemele cibernetice au afectate și alte companii aeriene și aeroporturi

Problemele de la Microsoft au afectat ca numeroase bănci, instituții media și companii aeriene din întreaga lume. Aeroporturi din Marea Britanie, Germania, Olanda, Australia sau SUA au confirmat că se confruntă cu probleme ca urma a defecțiunii informatice.

Aeroportul din Berlin a anunțat că confruntă cu întârzieri la check-in-uri din cauza unei „defecțiuni tehnice”.

Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri din Europa, a precizat, la rândul său, că se confruntă cu o pană cibernetică.

În Spania, un „incident” a fost raportat la toate aeroporturile din țară. „Lucrăm pentru a-l rezolva cât mai curând posibil. Între timp, operațiunile continuă cu sisteme manuale”, precizează compania care operează aeroporturile spaniole.

Toate zborurile mai multor companii aeriene importante din SUA – inclusiv Delta, United și American Airlines – au fost oprite la sol vineri dimineață din cauza unei probleme de comunicare, a anunțat Administrația Federale a Aviației (FAA).

Leave A Reply

Your email address will not be published.