Noul livery Air Europa şi noua campanie publicitară „Fiecare detaliu contează” (foto)
Air Europa, al treilea operator ca mărime din Spania, a prezentat un nou livery şi un nou logo. Noua schemă cromatică a fost aplicată pe aeronava Embraer ERJ 190-200LR (ERJ 195) (EC-KRJ), urmând ca şi celelalte avioane din flotă să se bucure de aceasta.
Embraer ERJ 190-200LR (ERJ 195) (EC-KRJ) livery nou
Embraer ERJ 190-200LR (ERJ 195) (EC-KRJ) livery vechi
Remarcăm faptul că Air Europa a renunţat la culoarea roşie şi a schimbat font-ul textului. Albastrul rămâne culoarea de brand. Din punctul nostru de vedere, este un livery mai clar, mai „aerisit” şi oferă o tentă dinamică.
Sub sloganul „Fiecare detaliu contează”, Air Europa a demarat o campanie de publicitate prin care promovează noile schimbări. Transportatorul aerian spaniol trece printr-un amplu proces de modernizare şi dezvoltare, în care era necesar şi un logo nou pentru un brand mai vizibil.
Air Europa doreşte să cumpere mai multe aeronave Boeing 787 Dreamliner, să deschidă mai multe rute între Europa şi America Latină şi să îmbunătăţească serviciile la bord. După o perioadă în care nu prea am auzit de acest operator aerian, ne bucurăm să vedem că planurile de viitor sunt ambiţioase. Le urăm succes!
Voi aţi zburat cu Air Europa? Lăsaţi feedback-ul într-un comentariu la acest articol!
(Foto: worldairlinenews.com / airplane-pictures.net)