Norvegia își închide granițele pentru străini. Vezi noile măsuri adoptate!

0 686

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile norvegiene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Norvegiei, în contextul pandemiei de COVID-19.

Noile măsuri întră în vigoare la data de 29 ianuarie 2021, ora 00.01, și sunt valabile până la data de 12 februarie 2021.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile norvegiene, începând cu data de 29 ianuarie a.c., ora 00.01, intrarea în Norvegia va fi permisă doar următoarelor categorii de persoane:

  • persoanele care dețin cetățenia norvegiană;
  • persoanele care au domiciliul sau reședința în Norvegia;
  • membrii de familie ai persoanelor care au reședința în Norvegia (de exemplu: soțul / partenerul înregistrat / coabitantul, copiii minori, părinții copiilor minori);
  • persoanele aflate în tranzit aeroportuar în Norvegia;
  • transportatorii profesioniști de mărfuri și persoane;
  • membrii echipajelor navale și cei ai echipajelor aeriene;
  • jurnaliștii și alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituție media străină;
  • persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive (de exemplu: pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistență socială);
  • persoanele care își desfășoară activitatea în domenii sociale considerate critice;
  • personalul medical din Suedia și Finlanda care își desfășoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate și îngrijire.

Totodată, cu titlu excepțional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.

Toate celelalte măsuri anunțate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia rămân în vigoare. 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.