blank

Mai multe zboruri pe ruta Timișoara – București, din 28 octombrie 2018

Companiile aeriene RYANAIR și TAROM introduc mai multe zboruri pe ruta Timișoara - București. În sezonul de iarnă 2018-2019 vor fi între 5 și 8 zboruri pe zi.

1 592

Compania aeriană Ryanair va introduce, începând cu luna octombrie, 4 zboruri suplimentare București-Timișoara și retur, iar compania aeriană Tarom, două zboruri suplimentare. Modificarea va veni odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă, respectiv 28 octombrie.

În prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte 2 zboruri în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri duminică. Astfel, începând cu 28 octombrie 2018, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni și vineri vor fi operate câte 3 zboruri/zi, iar în celelalte zile (inclusiv sâmbăta), câte 2 zboruri/zi.

Mai multe zboruri pe ruta Timișoara – București

Compania aeriană Tarom va introduce două zboruri suplimentare, în zilele de miercuri și vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.

”Destinația București este pe primul loc în topul celor mai căutate destinații din Timișoara, aproximativ 25% dintre pasagerii care călătoresc la sau spre Timișoara aleg această destinație. În primele 8 luni ale acestui an, 259.000 de pasageri au călătorit pe această rută, dintr-un total de 1.016.521 pasageri. Pe următoarele locuri se află destinațiile Bergamo, Munchen și Londra”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

La cele 16 curse săptămânale puse la dispoziție de compania Ryanair, se vor adăuga cele 28 de curse săptămânale oferite de TAROM. Astfel, începând din octombrie, vor fi disponibile 44 de curse săptămânale pe ruta București – Timișoara. Vor fi între 5 (sâmbătă și duminică) și 8 (miercuri) zboruri pe zi.

orarul-zborurilor-timisoara-bucuresti

Din Timișoara spre București, primul zbor este operat la 5:45, iar ultimul la 22:45

1 comentariu
  1. kenji says

    Oare nu introduce si cursa Bucuresti – Cluj Napoca?

Leave A Reply

Your email address will not be published.