fbpx Întrebări şi răspunsuri cu privire la condițiile de intrare în Austria, valabile de la 19 decembrie 2020

Întrebări şi răspunsuri cu privire la condițiile de intrare în Austria, valabile de la 19 decembrie 2020

0 703
Avion intarziat? Zbor anulat? >>Solicita acum despagubiri<< pentru zborul intarziat sau anulat. Poti avea dreptul pana la 600€.

Pentru combaterea pandemiei de COVID-19, Ministerul federal al Afacerilor Sociale, Sănătății, Îngrijirii și Protecției Consumatorilor a stabilit prin ordonanță noi reglementări privind intrarea pe teritoriul Austriei.

Mai jos găsiți răspunsuri la întrebări frecvente pe această temă:

❓ Ce ar trebui luat în considerare în general la intrarea în Austria?

În principiu, fiecare persoană care sosește începând cu data de 19 decembrie 2020 trebuie să intre şi să rămână în carantină timp de 10 zile. Testarea, pe cheltuială proprie, este permisă cel mai devreme după cinci zile de izolare. În cazul unui rezultat negativ, se poate ieși din carantină. Există şi categorii de persoane exceptate, în funcție de țara din care sosesc în Austria, de motivul pentru care călătoresc sau de profesie.

❓ Care sunt țările din care se poate călători în Austria, fără obligativitatea intrării în carantină?

Excepțiile se aplică persoanelor care vin din cele câteva țări în care riscul epidemiologic este încă scăzut și care nu trebuie să prezinte un test negativ. Este vorba următoarele state: Australia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Coreea de Sud, Uruguay, Vatican și, din UE, Finlanda și Irlanda. Cei care sosesc din una din aceste țări trebuie să dovedească că s-au aflat neîntrerupt în ultimele zece zile pe teritoriul respectivului stat înainte de intrarea în Austria.

❓ Ce reglementări se aplică navetiștilor şi celor care călătoresc în Austria din motive familiale?

Persoanelor care fac naveta regulat (pendler) li se permite intrarea fără restricții, cu excepția celor care asigură îngrijirea la domiciliu. De asemenea, se poate circula fără restricții în zonele izolate Mittelberg (Kleinwalsertal), Vomp-Hinterriss sau Jungholz.Persoanele care vin cel puțin o dată pe lună în scopuri familiale sau pentru a-și vizita partenerul de viață pot intra fără test. De asemenea, este permis accesul fără restricții din motive imprevizibile sau care nu pot fi amânate, cum ar fi boli grave, decese, înmormântări, nașteri și îngrijirea persoanelor care au nevoie de sprijin în caz de urgență.Aceste motive excepționale sunt supuse unei verificări și analize oficiale. Aceasta înseamnă că ele trebuie explicate autorităților într-o manieră credibilă și dovedite prin orice fel de înscrisuri sau documente.

❓ Ce ar trebui luat în considerare în cazul călătoriilor de afaceri?

O altă excepție relevantă este cea pentru persoanele care intră în Austria în interes de serviciu, dar nu sunt navetiști. Marea diferență față de celelalte grupuri, cum ar fi navetiștii sau călătorii din țări sigure, este că la intrare trebuie prezentat un certificat medical (în limbile germană sau engleză) care să confirme existența unui test PCR sau antigen negativ, nu mai vechi de 72 de ore de la momentul recoltării.

În lipsa acestuia, se intră în carantină, iar imediat după efectuarea testului, PCR sau antigen, în Austria, dacă rezultatul este negativ, se poate ieși din carantină.

Ordonanța include în această categorie și persoanele care activează în domeniul îngrijirii permanente la domiciliu, cele care călătoresc din motive umanitare sau cele citate în procese judiciare, diplomații și însoțitorii persoanelor care vin pentru servicii medicale, cărora li se aplică aceleași reguli, respectiv prezentarea unui certificat medical care să confirme existența unui test PCR sau antigen negativ, nu mai vechi de 72 de ore de la momentul recoltării.

❓ Este permis tranzitul prin Austria?

DA. Este posibil ca la frontieră să fie solicitate documente care să dovedească faptul că este permisă intrarea în țara de destinație: acte de domiciliu, rezidență, drept de ședere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

❓ Este permisă intrarea fără restricții în Austria doar pentru a petrece Crăciunul sau Anul Nou?

NU. Conform noii ordonanțe, intrarea fără restricții în Austria este posibilă numai pentru persoanele care vin din țările mai sus menționate, pentru navetiști sau pentru vizitarea familiei (partenerului). În toate celelalte cazuri se aplică carantina de 10 zile, din care se poate ieși prin testare după 5 zile.

❓ Ce se întâmplă cu persoanele aflate în carantină în Austria, dar care vor să părăsească țara?

Orice persoană care este în carantină, dar dorește să părăsească Austria, poate să facă acest lucru, cu condiția să fie redus la maximum riscul de infecție.

Răspunsurile au fost oferite de Ambasada Romaniei in Austria / Botschaft von Rumänien in Österreich!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.