Grevă la TAROM din 14 noiembrie?

0 110

Presa din România anunţă o posibilă grevă la TAROM, din 14 noiembrie. Angajaţii sunt nemulţumiţi de noii manageri şi de modul în care este administrată compania aeriană, a declarat joi, Aurel Curdov, secretar general al Sindicatului Naţional Tehnic TAROM.

Acesta a subliniat că angajaţii TAROM consideră nejustificată decizia Consiliului de Administraţie de a semna contractul de mandat cu cei doi manageri străini, fără ca aceştia să prezinte un program de restructurare şi redresare a companiei.

Reprezentatul personalului tehnic a anunţat că, având în vedere situaţia în care TAROM se găseşte, sindicatul este ferm hotărât să declanşeze mişcări sindicale de amploare, având sprijinul Federaţiilor Internaţionale la care sunt afiliaţi, până la declararea grevei generale, prin oprirea tuturor zborurilor.

Şi aici le dau dreptate. Actuala guvernare a desemnat Consiliului de Administraţie şi pe noul director general pe genunchi, cum spune o vorbă din popor la lucrurile făcute superficial. Nu există un plan de restructurare si redresare, nu sunt garanţii, nimeni nu ştie ce va fi şi în ce direcţie merg treburile. Sau dacă ştiu, ţin informaţiile la secret. Ar fi păcat ca operatorul TAROM să sfârşească ca multe alte branduri româneşti.

La Mare cu Avionul

Greva însă nu cred că este o soluţie fiabilă. Poate se vor lămuri treburile la masa rotundă, după discuţia dintre sindicalişti şi reprezentanţii companiei, din 12 noiembrie.

Conform Agerpres, se pare că 14 noiembrie este data la care vor porni mai multe greve generale, la nivel european. Dacă aveţi zboruri în următoarea perioadă, este bine să verificaţi dacă totul decurge conform programului. Airlines Travel vă va ţine la curent cu ce se va întâmpla în industria airlines.

Update 10.11.2012, ora 18.10: TAROM a dezminţit ştirea pe pagina oficială de facebook!

“Dragi prieteni, in urma informatiilor aparute in presa cu privire la posibilitatea organizarii unor greve in perioada urmatoare, dorim sa va anuntam ca toate cursele TAROM vor fi operate conform planului de zbor.”

S-ar putea sa-ti placa si

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Translate »