Grecia prelungește valabilitatea certificatelor de vaccinare și recuperare COVID-19
Autoritățile din Grecia au decis să prelungească valabilitatea certificatelor de vaccinare COVID la nouă luni de la șapte luni, urmând directivele Uniunii Europene.
„Expirarea certificatului de vaccinare după a doua doză de vaccin va fi după nouă luni și nu șapte așa cum este în prezent”, a subliniat Plevris în acest sens, potrivit Skai TV.
În plus, autoritățile din Grecia au mai anunțat că și valabilitatea certificatelor de recuperare va fi extinsă la șase luni de la trei luni. Ministrul Sănătății a subliniat că nu va exista nicio restricție de expirare după a treia doză, cunoscută sub numele de vaccin de rapel sau doza booster.
În ceea ce privește a patra doză, ministrul a spus că ar trebui să existe o decizie comună în acest sens la nivel european și un aviz relevant din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), precum și a Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
Legat de relaxarea unora dintre restricțiile impuse pentru a opri răspândirea Coronavirusului și a noilor sale tulpini în lunile de vară, Plevris a subliniat că „ceea ce ne interesează este că, pe măsură ce ne apropiem de vară, ne apropiem de normalitate”.
Ministrul a subliniat că în luna următoare va fi eliminată și cerința prezentării adeverinței pentru a intra în diferite locuri. Cu toate acestea, Plevris a spus că încetarea purtării măștilor în interior nu este luată în considerare în prezent, după ce țara se confruntă cu o creștere a numărului de infecții cu COVID-19.
„Folosirea măștilor în interior este estimată ca o măsură relativ ușoară. Nu este o măsură care restricționează nici mobilitatea concetățenilor noștri, nici viața economică și socială a locului și protejează foarte mult împotriva virusului. Având în vedere că activitățile în interior sunt foarte limitate vara, nu credem că trebuie să luăm în considerare ridicarea imediată a acestei măsuri”, a subliniat el.