Grecia așteaptă până la 500 000 de turiști din Statele Unite, în sezonul estival 2022!
Ministrul grec al Turismului, Vassilis Kikilias, a declarat că țara se așteaptă la un număr crescut de turiști în sezonul de vară 2022.
Ministrul a susținut că în acest sezon estival, nivelul sosirilor va crește foarte mult. Potrivit acestuia, aproximativ 500 000 de călători vor fi din Statele Unite.
„Nu am avut niciodată 500 000 de călători din America către Grecia. Primul zboruri au fost operate pe 7 martie, din Atlanta, Chicago, Boston”, se arată în declarația ministrului.
Se estimează că vor exista până la nouă zboruri pe zi între SUA și Grecia. Aceasta înseamnă că în jur de 63 de zboruri săptămânale vor conecta SUA de destinațiile din Grecia. (Câte zboruri sunt între România și SUA?)
Tototdată, Grecia are o nouă abordare cu privire la sezonul estival. Practic a extins sezonul turistic din aprilie până spre noiembrie, focusul fiind și pe alte tipuri de călătorii, nu doar clasicele sejururi. Această nouă abordare va duce la creșterea numărului de turiști și, implicit, a veniturilor din turism.
De la începutul acestui an s-au înregistrat tendințe pozitive în sectorul turismului din Grecia. Numai Atena a înregistrat încasări estimative de 273 de milioane de euro în primele două luni, înregistrând astfel o creștere de 306% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Vă reamintim că, de la 1 mai 2022, Grecia e liminat restricțiile de călătorie. Pe lângă eliminarea regulilor de intrare, Grecia și-a ridicat și restricțiile interne. Călătorilor li se permite accesul în diferite spații publice, cum ar fi baruri, cafenele, restaurante, centre comerciale și alte evenimente, fără a li se cere să furnizeze unul dintre permisele COVID. În plus, Grecia a renunțat și la mască. Cerința de a purta mască rămâne valabilă doar la intrarea în instituțiile sanitare.