FlyDubai reia zborurile Dubai – București începând cu 29 iulie
În conformitate cu NOTAM-ul Romatsa și lista galbenă aprobată și publicată de INSP România, Emiratele Arabe Unite sunt în afara restricțiilor impuse de România. Totodată, se pot relua zborurile dintre România și Emiratele Arabe Unite.
FlyDubai anunță că s-a aprobat zborul comercial din 29 iulie 2020, pe ruta Dubai – București – Dubai. Pentru statusul zborurilor comerciale următoare este necesar să contactaţi compania aeriana, care vă oferă toate informaţiile inclusiv condiţiile de îmbarcare şi călătorie în şi din Emiratele Arabe Unite.
Zborurile FlyDubai pe ruta Dubai – București și retur
FZ 1798 București 15:40 – 21:35 Dubai
FZ1797 Dubai 10:20 – 14:40 București
Conform orarului de zbor prezentat de FlyDubai, vor fi operate zboruri în zilele de miercuri, vineri și duminică. Acest orar se va păstra inclusiv în luna august.
Cursele aeriene sunt deschise şi pentru rezidenţii care deţin aprobare de intrare în EAU. Doar Emiratul Dubai permite intrarea turiştilor. La sosirea în România nu este obligatorie carantinarea-izolarea, EAU nu se află pe lista galbenă din data de 25 .07. Consultați condițiile de călătorie în Emiratele Arabe Unite.