EVA Air a intrat în posesia primului Airbus A321 echipat cu Sharklets
EVA Air, un important transportator din Taiwan, a intrat în posesia primului Airbus A321 echipat cu Sharklets. Aeronava a fost înmânată în cadrul unei ceremonii la Hamburg, la care au participat Chang Kuo Wei, președintele de EVA Air, și Norman Liu, Preşedinte şi CEO al GECAS.
Acesta face parte dintr-o comandă de 8 unităţi A321 echipate cu Sharklets care vor fi operate de EVA Air sub contract de leasing de la GECAS. Airbus A321 este cel mai mare membru al familiei Airbus A320. Primului Airbus A321 EVA Air vine pictat în culorile Star Alliance.
“Sharklet” este o piesă fabricată din materiale compozite, are 2.4 metri înălţime, formă triunghiulară şi se montează în vârfurile aripilor. Efectul “Sharklet” se traduce prin reducerea consumului de combustibil cu până la 4% şi a emisiilor de CO2 cu până la 700 tone pe aeronavă/an sau creşterea autonomiei cu până la 160 km sau creşterea masei suportate cu până la 450 Kg.