blank

Optimizarea şanselor de supravieţuire în cazul unui accident cu avionul (video)

V-ați întrebat cum puteți să preveniți sau să vă optimizați șansele de supraviețuire în cazul unui incident / accident aviatic? În articolul de mai jos veți găsi câteva recomandări interesante.

16 6.960

Avionul este una dintre cele mai mari invenţii ale omului. S-a dovedit a fi cel mai sigur mijloc de transport şi cel mai rapid. Prin intermediul lui, oamenii pot călători la mii de kilometri distanţă, într-un timp relativ scurt. Dar v-ați întrebat cum vă puteți optimiza șansele de supraviețuire în caz de accident?

În 24 de ore putem atinge orice continent de pe glob. Unii au demonstrat că pot atinge chiar 5 continente într-o zi, fiind ajutaţi şi de modificările de fus orar. Este frumos să zburăm, să vedem lumea de sus, să admirăm planeta de la 10 000-12 000 de metri altitudine. Însă trebuie să o facem cu responsabilitate.

În toată istoria aviaţiei moderne s-au întâmplat şi accidente, iar în unele situaţii au murit pasageri pentru că n-au respectat semnalele şi îndrumările personalului autorizat, nu au ştiut cum să acţioneze în cazuri de urgenţă, sau n-au fost echipaţi corespunzător. Este bine să ne urcăm relaxaţi la bordul aeronavei, să avem încredere în echipaj şi în „pasărea metalică”, dar nu trebuie să neglijăm cele 5 minute de instructaj oferit de însoţitorii de bord.

Șansele de supravieţuire în cazul unui accident cu avionul

Procedurile pentru situaţii de urgenţă diferă de la un avion la altul, aşa încât este esenţial să ascultăm instrucţiunile de siguranţă prezentate la începutul zborului şi să citim broşura cu aceste informaţii.

Cercetările derulate de FAA (Federal Aviation Administration) asupra instrucţiunilor de siguranţă arată că oamenii cel mai puţin informaţi sunt cei care zboară foarte des cu avionul, fiindcă aceştia se cred cei mai deştepţi şi cred că deja ştiu procedurile de siguranţă şi nu mai ascultă informaţiile prezentate. Pentru a atrage atenția pasagerilor, companiile aeriene au apelat și la moduri mai distractive de prezentare ale instrucțiunilor de zbor.

Îmbrăcămintea şi încălţămintea joacă un rol important în călătoria cu avionul. Trebuie să ne echipăm adecvat pentru confortul nostru, dar şi pentru a  îmbunătăţi şansele de supravieţuire în cazul unui accident cu avionul.

Mânecile şi pantalonii lungi ne pot proteja de arsuri în eventualitatea unui incendiu. Sunt de preferat fibrele naturale, cum ar fi bumbacul. Acestea sunt mai puţin inflamabile decât cele sintetice, care se pot topi rapid pe piele. De asemenea, trebuie să ţinem cont de zonele peste care vom zbura. Atenţie, nu trebuie să inhalăm fum. Ne putem proteja prin acoperirea nasului şi a gurii cu o batistă/cârpă umedă.

Legat de încălţăminte, este bine să purtăm ceva lejer şi cu şireturi. Doamnelor şi domnişoarelor, evitaţi tocurile! Pe zborurile mai lungi este bine să purtăm încălţări care se pot da repede jos din picioare, dar la fel de repede să ne putem încălţa în caz de accident. Studiile arată că în cazul accidentelor, au fost pasageri cărora le-au zburat încălţările din picioare.

Instrucțiunile de zbor

În cazul unui  accident iminent, trebuie să luăm poziţia specială în caz de impact. Aceasta a fost special concepută pentru a spori la maximum şansele de supravieţuire în caz de prăbuşire. Trebuie să avem grijă să rămânem în această poziţie până când avionul se opreşte.

La bordul aeronavelor găsim şi o serie de accesorii care ne pot fi de folos în călătorie sau în cazul accidentelor. Încep cu centura de siguranţă. Cineva apropiat spunea, mai în glumă, mai în serios: „Ce rost are centura de siguranţă atunci când te prăbuşeşti? Oricum nu mai rămâne nimic!”. Acum pot să-i răspund, la modul cel mai serios, că centura de siguranţă poate salva vieţi. Trebuie să ştim să utilizăm acest accesoriu.

În timpul zborului, centura de siguranţă trebuie purtată cât mai strâns posibil. Fiecare centimetru de centură mai largă face să crească volumul forţelor G la care poate fi supus organismul în eventualitatea unei prăbuşiri. Cel mai important aspect, centura de siguranţă din avion nu se desface ca cea de la maşină. Trebuie doar să tragem de catarama opritoare.

Vesta de salvare și masca de oxigen

Un alt accesoriu foarte util este vesta de salvare. Dacă avionul se prăbuşeşte în apă, luăm vesta de salvare şi o umflăm după ce am ieşit din avion. Au fost cazuri când pasagerii au umflat vesta înainte de a ieşi din avion şi nu s-au mai putut scufunda când aeronava a fost plină de apă.

Masca de oxigen nu trebui neglijată. Despre ea o să ne povestească personalul de bord în cele 5 minute de instructaj. În  cazul, puțin probabil, al depresurizării avionului, folosiți masca de oxigen.

Putem să ne îmbunătăţim şansele de supravieţuire în cazul unui accident cu avionul şi dacă alegem un loc cât mai aproape de o ieşire de siguranţă. Recunosc, eu sunt fan să stau la geam, dar nu este întotdeauna cea mai bună soluţie. După ce Discovery Channel a prezentat filmuleţul cu avionul prăbuşit controlat, concluzia a fost că nu există cel mai sigur loc într-un avion, dar sunt locuri care pot oferi şanse mai mari de supravieţuire în cazul unor accidente.

Şi cred că cel mai important lucru în cazul unui accident de avion este acela de a ieşi cât mai repede. Mulţi oameni au supravieţuit impactului iniţial, dar nu au reuşit apoi să iasă suficient de repede din avion British Airport Transfers.

A fost demonstrat că primele 90 de secunde după prăbuşirea unui avion reprezintă „timpul de aur”. Regulamentul FAA impune echipajelor de zbor să poată evacua un avion întreg în timpul de aur.

Leave A Reply

Your email address will not be published.