Companii aeriene, avioane, aeroporturi, cumpara bilete de avion, experiente din calatorii

CNAB a luat măsuri pentru protejarea pasagerilor, în perioada caniculei

Pentru perioada următoare, vizată de codurile de caniculă, Compania Națională Aeroporturi București a reinstituit măsurile pentru confortul și protejarea pasagerilor.

0 94

Astfel, pentru reducerea disconfortului pasagerilor, au fost amplasate dozatoare de apă cu pahare de unică folosință în terminalele de pasageri, alimentate regulat.

Măsuri pentru protejarea pasagerilor

De asemenea, personalul medical al Aeroportului Henri Coandă este pregătit să intervină în orice moment cu două echipe și două ambulanțe complet utilate pentru orice tip de urgență medicală. Totodată, se asigură funcționarea la capacitate maximă a sistemelor de climatizare din aeroport, astfel încât să se mențină un nivel adecvat de confort termic al pasagerilor.

Pentru angajații CNAB, care desfășoară activități în exterior, au fost dispuse măsuri în conformitate cu prevederile legale, inclusiv acordarea de apă minerală.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii și companiile aeriene că ia toate măsurile necesare pentru confortul şi securitatea pasagerilor, dar şi pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeroportuare, la standarde înalte de calitate şi profesionalism.

ASUS ZenFone 4
S-ar putea sa-ti placa si

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Translate »