blank

București – Paris cu HiSky, din 14 octombrie 2024!

0 297

Începând cu sezonul de toamnă, compania aeriană HiSky își completează portofoliul zborurilor regulate efectuate de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu o nouă rută europeană. Capitala Franței devine, astfel, cea de-a 13-a destinație de pe continent către care pasagerii vor putea călători, din București, cu trei frecvențe pe săptămână.

Cursa inaugurală este programată să aibă loc pe data de 14 octombrie, urmând ca după lansare, noua rută să fie disponibilă în fiecare zi de luni, miercuri și vineri. Biletele au fost puse deja în vânzare, iar prețul de lansare anunțat de compania aeriană pentru un segment de zbor este de 59 euro.

Parisul este una dintre cele mai populare opțiuni de călătorie, cu plecare directă din București, însă, avantajul major pe care HiSky îl va oferi pasagerilor care vor alege compania aeriană este operarea pe aeroportul principal, amplasat la o distanță mai mică de centru orașului. Aeronavele HiSky vor ateriza pe Charles de Gaulle (CDG), cel mai mare aeroport al Franței și unul dintre principalele noduri europene, pentru zborurile cu conexiune.

Orarul zborurilor București – Paris

H4221 București 10:20 – 12:25 Paris luni, miercuri și vineri
H4222 Paris 13:25 – 17:10 București luni, miercuri și vineri

Durata unei călătorii directe din București către Paris va fi de numai trei ore, iar zborurile vor fi operate cu una dintre cele aeronavele din familia Airbus A320 pe care compania le deține în portofoliu. Mai mult, datorită opțiunii de călătorii cu legătură pe propriile curse pe care HiSky o pune la dispoziția pasagerilor, noua destinația este accesibilă și pasagerilor din Cluj Napoca, Timișoara, Oradea și Chișinău, cu o singură rezervare și doar o scurtă escală, la București.

Din anul 2023, HiSky își menține poziția ca a doua cea mai mare companie de linie și al patrulea cel mai important operator de pe aeroporturile din România, după numărul de pasageri transportați. București este principala bază operațională HiSky, însă compania operează curse regulate și de pe aeroporturile din Cluj Napoca, Timișoara, Oradea, Iași, Baia Mare și Chișinău, dar și zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenții de turism. Cu zboruri regulate din București, pasagerii pot ajunge cu HiSky în New York, Dublin, Malaga, Barcelona, Bruxelles, Tel Aviv, Frankfurt, Bordeaux, Paris, Cluj Napoca, Timișoara, Oradea și Chișinău.

Leave A Reply

Your email address will not be published.