Amenzile pentru PLF vor fi anulate și banii vor fi restituiți!

0 257

Amenzile aplicate pentru nerespectarea obligației de a completa formularul digital (PLF) de intrare în România nu se vor mai pune în executare, iar cele care au fost achitate vor trebui restituite persoanelor amendate, la cererea expresă a acestora. Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului au fost cuprinse inițial între 2.000-3.000 lei. Apoi Guvernul a redus pragul minim al amenzii la 500 lei. Măsura a fost adoptată de parlamentari.

Să ne reamintim puțin cum a fost cu circul PLF România. În contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron a Covid-19, Guvernul a impus, începând cu 20 decembrie, utilizarea formularului digital de intrare în România pentru absolut toate persoanele, atât străini, cât și cetățeni români, care intră în țară pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră.

Deși proiectul ordonanței de urgență privind formularul prevedea o amendă de 5.000 lei pentru cei care nu funizează datele solicitate, Guvernul a decis anul trecut că amenda va fi cuprinsă între 2.000 – 3.000 lei. Ulterior, Guvernul a stabilit nivelul amenzii între 500-3.000 lei.

Problema a fost atunci când oamenii au început să fie bombardați cu amenzile pentru PLF, cu toate că mulți dintre ei au respectat cerința autorităților de a completa formularul respectiv. Autoritățile au admis ideea că multe date nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.

Au existat probleme în rândul muncitorilor transfrontalieri, în rândul echipavejelor de zbor, în rândul marinalor etc. Aceștia erau nevoiți să complete formularul pentru fiecare revenire în țară, lucru care nu s-a întâmplat și s-a ajuns la multiple amenzi de peste 2000 de lei.

Prin urmare, proiectul prevede că amenzile contravenționale aplicate în baza ordonanței de implementare a formularului digital de intrare în Romania (PLF), neachitate până la data intrării în vigoare a noii legi, nu se achită. Totodată, sumele de bani care au fost achitate ”se restituie la cerere, contravenienților, în termen de 60 de zile de la data formulării cererii”, informează profit.ro.

Leave A Reply

Your email address will not be published.