Airbus speră ca A321XLR să fie certificat până la finalul anului 2023!
Airbus speră că A321XLR, propulsat de CFM International LEAP-1A, să fie certificat până la sfârșitul anului 2023. Vicepreședintele executiv Airbus, Philippe Mhun, a declarat pentru FlightGlobal că Airbus și Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene (EASA) au un acord privind specificațiile tehnice ale tipului de aeronavă, inclusiv rezervorul central din spate, care a fost în centrul discuțiilor dintre Airbus și autoritățile de reglementare.
În prezent, trei A321XLR participă la programul de certificare, acestea fiind propulsate de ambele variante de motorizare: CFM International LEAP-1A și Pratt & Whitney PW1100G. Mhun a spus că A321XLR alimentat cu LEAP-1A va fi certificat primul, urmând ca A321XLR propulsat cu PW1100G ssă fie certificat mai târziu. Primele livrări sunt programate pentru T2 2024.
Rezervorul central, care este un plus la A321XLR, a fost un punct de disputa între producător și autoritățile de reglementare. Administrația Federală a Aviației din Statele Unite (FAA) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la durabilitatea și siguranța unui rezervor de combustibil situat în partea din spate a aeronavei, care se află și sub cabină.