Airbus A321LR Four Seasons, pentru zboruri de lux în întreaga lume
Four Seasons Hotels and Resorts a ales avionul Airbus A321LR pentru zboruri de lux în întreaga lume. Va fi un privete jet configurat în sistem all business și va intra în serviciul comercial începând cu 2021.
Airbus A321LR este unul dintre cele mai moderne avioane comerciale din lume. Este eficient din punct de vedere operațional, având un consum redus de carburant. Vine echipat cu motoare de ultimă generați, model CFM International LEAP-1A.
Airbus A321LR Four Seasons
Airbus A321LR oferă o autonomie de zbor de până la 7600 de kilometri, având rezervoare suplimentare. În varianta standard, poate transporta până la 240 de pasageri.
Airbus A321LR Four Seasons va fi configurat într-o clasă all business cu 48 de locuri, mai bine spus fotolii extensibile. La bord va fi amenajat lounge spațios unde pasagerii vor putea conversa pe durata zborului. Cabina va fi prevăzută și cu 2 băi spațioase.
Prețul unei vacanțe de 3 săptămâni va porni de la 147 000$, preț în care sunt incluse toate servicile de la bordul avionului, dar și de la sol (cazări la hoteluri de 4 sau 5 stele, transferuri și multe altele).
Four Seasons Private Jet este divizia aeriană a Four Seasons Hotels and Resorts. Este recunoscută pentru organizarea vacanțelor extravagante, ce implică și zboruri operate cu flota proprie. În prezent, Four Seasons Private Jet deține un Boeing 757 configurat pentru 52 de persoane.