Air Canada sărbătoreşte 75 de ani de la primul zbor al companiei (video)
Air Canada este linia aeriană națională și totodată cea mai mare a Canadei. A fost fondată în 1936 şi are sediul în Montreal, Quebec. Primul zbor comercial cu pasageri a fost operat la 1 septembrie 1937, pe ruta Vancouver – Seattle. Pe vremea aceea compania aeriană canadiană se numea Trans-Canada Air Lines, iar in 1965 a fost redenumită Air Canada.
75 de ani Air Canada
75 de ani mai târziu, Air Canada prezintă cele mai importante momente din activitatea companiei. Mai jos aveţi o serie de filmuleţe cu 75 de ani de inovaţie Air Canada.
Evoluţia uniformelor însoţitorilor de bord Air Canada!
Evoluţia aeronavelor Air Canada şi pregătirea acestora pentru zbor!
Evoluţia aeronavelor Air Canada şi modul în care sunt construite!
Air Canada este membru Star Alliance şi operează o flotă de peste 330 de aeronave spre 178 de destinaţii, fără subsidiare.
Din 2009, Călin Rovinescu este noul CEO al companiei Air Canada. Avocatul de origine română Călin Rovinescu a fost numit pe 1 aprilie 2009 preşedinte – director general al companiei aeriene canadiane. Şi nu a fost o glumă!
Rovinescu s-a alăturat pentru prima oară echipei Air Canada în aprilie 2000, în calitate de preşedinte de strategie şi dezvoltare corporatistă, iar ulterior a trecut în fruntea departamentului de restructurări al liniei aeriene, până în 2004.