blank

Accident aviatic: Aeronava Antonov An-148 (RA-61704), de pe zborul 6W703, s-a prăbușit

Duminica aceasta vine cu vești triste din lumea aviației. Aeronava Antonov An-148, de pe zborul 6W703, s-a prăbușit în apropiere de Moscova.

2 2.130

Update 01:07 – 12:02.2018: Căutările continuă, iar anchetatorii adună date și probe de la martori, dar și de la Aeroportul Internațional Domodedovo, Moscova.

Aeronava Antonov An-148 (RA-61704) ar fi fost în flăcări

Antonov-An-148-RA-61704-prabusit-1

Totodată, sunt adunate rămășițele aeronavei. Conform martorilor, avionul era cuprins de flăcări în timp ce se îndrepta cu viteză spre Pământ.

Update 19:45 – 11.02.2018: Surse apropiate echipei de investigare spun că piloții ar fi raportat erori tehnice și se pregăteau pentru o aterizare în regim de urgență.

Update 19:35 – 11.02.2018: Una dintre cele 2 cutii negre ale avionului a fost recuperată. Este vorba de înregistratorul de voce din cabina avionului. Totodată, au fost recuperate și mai multe resturi ale epavei.

Operația de căutare și salvare este în curs de desfășurare. Căutările vor continua și pe pe parcursul nopții, la luminile reflectoarelor. Zona va fi survolată și cu drone.

Martorii spun că avionul ar fi fost cuprins de flăcări în timp ce pierdea altitudine foarte repede…
––––––––––––

Aeronava Antonov An-148 (RA-61704)

În această dimineață, aeronava Antonov An-148 (RA-61704) în culorile Saratov Airlines, care opera zborul 6W703 de la Moscova la Orsk, s-a prăbușit. La bord se aflau 65 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Conform autorităților din Rusia, nu există supraviețuitori.

Antonov-An-148-RA-61704-prabusit

Aeronava a decolat la ora 14:21 (11:22 UTC) de la Moscova, având ca destinație finală Orsk, un oraș din regiunea Orenburg, la sud de Munții Ural. La 14:27 s-a pierdut contactul cu aeronava.

accident-aviatic-antonov-Antonov-An-148-Saratov-Airlines

Conform FligthRadar24, aeronava a urcat până la altitudinea de 6400ft, apoi s-a înregistrat o scădere de 22000ft pe minut până a dispărut de pe radare. Rămășițele avionului Antonov An-148 au fost reperate la 20 de kilometri  sud-est de Aeroportul Internațional Domodedovo, Moscova.

Avionul Antonov An-148 (RA-61704) avea 7.8 ani. A ajuns în flota Saratov Airlines pe 8 februarie 2017. Era configurată în 2 clase (14 locuri la Business Class și 108 locuri la Economy Class) și propulsată de 2 motoare D-436-148.

Din informațiile oferite de aviation-safety.net, aeronava a mai fost implicată în 2 incidente minore: în 28 iulie 2013 – aeronava s-a întors la St. Petersburg-Pulkovo după ce motorul 2 s-a oprit; pe 23 august 2013 – după decolarea de la Mineralnye Vody, aeronava a pierdut o parte din anvelopa trenului față. În ambele incidente, aeronava zbura pentru Rossiya Airlines.

Revenind la accidentul de azi, s-a deschis o anchetă, autoritățile luând în calcul mai multe piste. În momentul prăbușirii, vizibilitatea era de 2100 meteri, ningea viscolit, iar temperatura era de -5°C.

La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe, medicina legală, poliția de la criminalistică și Maxim Sokolov, ministrul transporturilor.

Agenția Federală pentru Transportul Aerian (Rosaviatsiya) a declarat că s-a pierdut contactul radio cu avionul la câteva minute după decolare. A dispărut de pe ecranele radar în timp ce zbura peste districtul Ramenskoe din regiunea Moscovei.

Condoleanțe familiilor îndurerate. Vom reveni cu informații în funcție de modul în care avansează ancheta prezentă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.