blank

Din 28 iulie, călătorii din România vor intra în Grecia pe baza unui test PCR COVID-19 negativ. Inclusiv cei ce călătoresc cu avionul!

2 3.415

Călătorii din România și Bulgaria vor intra în Grecia doar cu un test de coronavirus negativ. Această decizie va intrat în vigoare începând cu 28 iulie, conform unei decizii a Secretariatului General pentru Protecție Civilă. Se aplică inclusiv celor ce călătoresc cu avionul.

Test PCR COVID-19 negativ pentru toti calatorii

Anunțul Secretariatului General pentru Protecție Civilă prevede următoarele: „Pe baza analizei datelor epidemiologice, s-a decis ca cei care intră în Grecia, inclusiv pe calea aerului, din Bulgaria și România, începând cu marți 28 iulie și până pe 4 august, li se cere să prezinte un rezultat negativ al testului (PCR) pentru COVID-19. Acesta trebuie făcut cu până la 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia.

Cetățenii greci, deținătorii permiselor de ședere și cei care călătoresc din motive esențiale sunt excluși. În același timp, rămâne în vigoare obligația completării formularului de localizare al pasagerilor (PLF) cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în Grecia.

Guvernul, în cooperare cu serviciile competente, analizează și evaluează constant datele, astfel încât deschiderea către vizitatorii străini să se poată face în siguranță și fără să afecteze sănătate publică”.

noile-reguli-calatorie-grecia-28-iulie-2020

Mai multe informații ethnos.gr / imperatortravel.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.