”Sunt celebru, scoate-mă de aici” revine la PRO TV, din 2022
După 7 ani de la prima ediție, iată că ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” revine la PRO TV. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Pe 24 iulie 2022, concurenții, echipa de producție și cei doi prezentatori – Adela Popescu și Cabral – vor călători spre Republica Dominicană.
Vedetele angrenate în acest proiect, care se va filma de data aceasta în Republica Dominicană și nu în Africa, unde a fost realizată ediția de acum 7 ani, au deja biletele de avion la purtător.
Momentan nu se știe lista completă a vedetelor ce-și vor testa limitele în noua ediție ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” revine la PRO TV, dar sunt vehiculate câteva nume cum ar fi Lidia Buble, Alexandra Ungureanu, fotomodelul Ioana Filimon sau ex-fotbalistul Giani Kiriță, anunță Fanatik!
Ce trebuie să facă vedetele care intră în joc la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”?
Să reziste, vreme de două luni, sub cerul liber. Fără acces la telefon sau Internet. În izolare. Cu resurse limitate, dar cu insecte şi animale exotice din plin. La final, unul singur va câştiga titlul de Rege sau Regină a Junglei.
Noul sezon ”Sunt celebru, scoate-mă de aici” va fi difuzat pe Pro TV, din toamnă. Postul nu a oferit detalii despre vedetele care intră în joc şi nici despre ce probe noi vor fi introduse în noul sezon.